schimbam pentru ca stim ca nu se va schimba
fumam pentru ca stim ca ne vom lasa
nu citim pentru ca stim ca vom citi
citim pentru ca stim ca nu vom scrie
uitam pentru ca stim ca ne vom aminti
ne amintim pentru a uita
nu ne amintim pentru ca deja am uitat
ne-amintim sa uitam
nu iubim pentru ca stim ca vom iubi
iubim pentru ca stim ca vom uri
nu stim pentru ca vom sti
stim ca nu vom sti
spunem nu pentru ca stim ca vom spune da
spunem da pentru a putea spune nu
nu avem pentru ca stim ca vom avea
avem pentru ca stim ca nu vom mai avea
ranim pentru ca stim ca nu vom mai rani
nu ranim pentru ca stim ca am ranit deja
nu ne place pentru ca stim ca ne va placea
ne place pentru ca e neplacut
facem de toate pentru ca stim ca nu vom mai face nimic
radem pentru ca stim ca vom plange
nu plangem pentru ca stim ca altii rad
radem pentru ca stim sa plangem
gresim pentru ca stim ca nu vom mai gresi
nu gresim pentru ca stim ca este corect
ne rugam pentru ca stim ca ne vom pierde credinta. ne pierdem credinta rugandu-ne
mintim pentru ca stim ca vom spune adevarul
spunem adevarul pentru a minti
nu credem pentru a avea incredere
cantam pentru ca stim ca nu ne aude nimeni
nu auzim pentru ca stim ca altii canta
nu vorbim pentru a tacea
vorbim pentru ca altii tac
traim pentru a muri
murim pentru a nu trai
ne complicam pentru a simplifica
nu simplificam pentru a ne complica
hoinarim pentru a ne regasi
inselam pentru a nu fi inselati
suntem fideli pentru a putea insela
ne certam pentru ca stim ca ne vom impaca
ne impacam pentru a ne certa
castigam pentru ca altii pierd
pierdem pentru ca nu castigam
vrem pentru ca stim ca nu vom mai vrea
visam pentru ca stim ca ne vom trezi
respiram pentru ca stim ca nu vom mai respira
ne ocupam din timp pentru ca e scurt
* iubesc pentru ca stiu ca o voi mai face
it happens
hit happens
shit happens
…la sah
Pentru ca sunt un “tip” sau un “geniu” de oameni sinceri doar in metafore, profit de prilejul de a avea un blog prin a-i transmite sentimentele mele unei prietene care tocmai s-a intors cu spatele, a coborat patru-cinci trepte si s-a pierdut in multime. Stiu ca suna a scenariu de filme “Bodyguard”, dar situatia e pe cat de “clise” pe-atat de “touche”.
Metafora din titlu o pot intelege doar jucatorii-beginner de sah care considera ca lipsa reginei e un handicap.
E a doua oara in cateva luni cand ma simt handicapat fara un prieten; prima data sunt convins ca stia ca mai bine ma lasa fara o mana decat sa plece din cotidianul meu; acum am tinut mortis sa precizez ce se petrece pentru ca “ochii care nu citesc uita”.
Mda’ de unde!…
3:56 am (tarziu in noapte, putin spre dimineata)
Un vecin de-al meu sau, mai bine zis, un simplu vecin (nu vreau sa mi-l insusesc) s-a trezit tipand. Cred ca totusi mai intai s-a trezit si apoi a tipat. A tipat la al doilea “fericit” ce s-a trezit la aceeasi ora. Nu pot spune ca am inteles ce avea de tipat, nu pot spune nici ca am inteles de ce tipa, dar hormonii ce-mi tradeaza varsta frageda si nesatula imi determina banuieli ce incep cu S si se termina cu EX: ori spectaculosul vecin nu a avut parte de sex in aceasta noapte, ori a avut parte, dar a fost unul ratat (in acest caz devine un simplu vecinut), ori ea a tipat atat de tare incat el si-a pierdut usor* simtul celor doua urechi (caz in care urca de la rangul de spectaculos la cel de “respectaculos”). Totusi, aspiratia tineretii mele este intelepciunea batranetii altora. Asadar, pretind un calup de maturitate si lansez intrebarea “ce se intampla in universul tau de te face sa racnesti la ora asta?”. Gandindu-ma putin mai mult la mine: “ce vina are universul meu ca locuieste in acelasi bloc, periculos de aproape, de universul tau?”.
— Vecine, te rog du-te inapoi in pat! Poate ca totusi in vreo doua ore luna isi va gasi razele, devenind astfel soarele ce nu ti-a incantat auzul…
* usor sau greu… nu pot face aceasta precizare, ea se afla sub o plapuma in apartamentul de mai sus.
A trecut timp… mult… n-am mai scris… demult…
Plus si simplu mi-am permis sa traiesc, pur si simplu mi-am adus aminte ca blogul a pornit dintr-o joaca care imi oferea MIE o oarecare placere. O joaca din care eu eram cel castigat. Dar mi-am dat seama ca joaca pe parcurs devenise joc, incepuse sa aiba reguli, incepuse sa fie o competitie intre viata mea de zi de zi si cea de noapte de noapte. Ziua traiam cu foarte mare grija sa nu-mi scape vreun amanunt sau vreo intamplare care m-ar fi condus spre o revelatie in noapte, o idee de plus ce o imparteam cu voi prin intermediul unui dubluvedubluvedubluvepunctcom. Devenisem un invins. Orgoliul fara cei sapte ani de acasa pe care il detin nu putea sa admita. Nu intelegea cum omul care triseaza pana si la adevar sau provocare sfarsise prin a pierde propriul joc. [...] Imi doream sa castig, imi doream sa imi permit luxul de a nu mai scrie, imi doream sa renunt – macar pentru o clipa – la a ma mai gandi la cei care isi gaseau un minut sa vada osteneala mea, imi doream sa-mi permit sa rad, sa-mi permit sa ma abtin de la plans, sa dorm vreo trei ore in plus, sa scriu vreo trei ore in minus, sa uit de voi, sa uit de mine, sa uit de tine, sa ma uit la mine, sa zic e bine, dar se poate si mai bine…
Si l-am lasat.
Si v-am uitat.
Zilnic m-am gandit la el de parca n-ar mai fi. Blogul-caiet-de-idei s-a prafuit intr-un sertar.
Eu, in schimb, am continuat sa alerg prin viata mea; am continuat sa bantui vietile altora; am trecut pe rosu la semafor; am alergat 2 000 de metri fara garduri; mi-am gasit vechiul tetris prin balcon (i-am pus baterii si-l joc toata ziua); am citit si am recitit carti; am rasfoit reviste; am mancat pentru prima data dulceata de agude (dude sau cum le-or mai zice oamenii prin alte parti); am gustat un rachiu de 65 de grade cu cana; mi-am luat cana noua, cea pe care nu v-am zis ca o cautam demult (o cana neagra si perfecta); am terminat un spectacol, l-am si jucat, a avut si succes, sper sa mai aiba…; am mers 17 ore cu trenul pana la TM si nu m-am plictisit deloc; am vorbit singur prin parcuri; mi-am pierdut cumpatul prin teatru, la repetitii; am fost la Varatec de Paste, am rezistat 2 ore in biserica (fara sa lesin si fara sa vorbesc prea mult); am uitat sa adaug la trecutul pe rosu amabilitatea femeii care a franat brusc; m-am tuns; m-a tuns; prea mult; l-am vazut pe Florin Piersic Jr. jucand teatru (pentru prima data; si e Mare), pe Marcel Iures, pe Mircea Diaconu si pe multi altii foarte valorosi; am vazut spectacolele Nasul si Don Quijote ale lui Bobo (Fara Zahar), Ada Milea si Dorina Chiriac; am stat in primul rand la un concert Goran Bregovic, am ratat autograful, dar n-am ratat o ziarista (hmm…); am vazut mult teatru studentesc, romanesc si strain; am fost la sala de lectura; acolo am gasit persoane cu care nu credeam ca voi ajunge sa ma inteleg atat de bine; una din ele chiar ma mai intelege si pe mine; i-am dus dorul cand a plecat in strainatate; am pierdut oameni; am castigat umbre (care ma insotesc mereu); am realizat ce greu este sa dansezi, printr-o incercare de a invata paso doble; mi-am facut de cap fara cap; am avut si zile cu cap, dar o fata cu parul cret mi-a ratacit mintile (ehh…); despre ea stiu putine, dar va pot spune multe; am primit cadouri frumoase de la prieteni calatori; am stat la un concert Compact doar pentru piesa Fata din vis; am suferit; sunt nesuferit; am uitat de cand nu mi-am zis rugaciunea de seara, dar El va intelege, avem o relatie mai speciala; am ratacit si inca o fac; caut, dar nu stiu unde; am si gasit dar fara sa stiu ce caut; incerc sa imi gasesc o liniste; am crezut ca depinde numai de mine; m-am inselat; n-am inselat; m-am apucat sa mint; m-am apucat si de glume de 5 lei; astept o invitatie la un concert de pian; am facut schimburi de acadele; ma apropii de douj’de ani; am oarecare indoieli cu sanatatea mea neuronala; in continuare ma lovesc de “succesul nebun” la fetele mai mari decat mine (o mica frustrare imbracata in lauda); am criticat tot ce am considerat ca merita atentia mea, am argumentat orice critica, apoi am criticat argumentul; am ras; am ras mult; am gustat; inca mai gust; viata, o bautura ce m-ameteste si parca mai tare ma trezeste; am degustat cu urechile un concert extraordinar cu Maria Raducanu; am ajuns sa-mi urasc facultatea pana la refuz total; o schimb!; am constatat ca mi-e dor sa-l vad pe tata razand; in acelasi timp mi-am dat seama ca mi-e dor de familie (desi locuim in acelasi apartament); si chiar mi-e dor; mi-e dor si de ardeal (unde am crescut); am avut revelatii de genul ca nu-mi place teatrul ci doar imi place sa ma joc si ca joaca pe scandura ma face fericit; aceeasi “revelatie” m-a facut sa realizez ca nu ma intereseaza parerea nimanui in legatura cu regulile jocului meu; am observat ca nu suport oglinda mai mult de 34 de secunde, inc-o secunda in plus si incep sa urasc ce reflecta; am incetat sa caut perfectiunea intr-o femeie, vreau doar sa ma lase sa ma pierd, dar sa o gasesc pe ea, cea care sa triseze cu mine in jocul vietii; urasc regulile stabilite de cei care mereu au dat gres; am capatat incredere in Alzheimer, sa traiesc secunda prezenta, sa o uit pe cea precedenta, dar sa-mi aduc aminte de cea de acum cativa ani…; caut iubire Alzheimer; am ascultat o liniste incredibila la o manastire (vreo 2 minute); am mers cu picioarele goale pe o carare in padure; n-am cumparat demult flori, de cules nici nu incape vorba; am cautat fursecuri-prajiturele cu gem si nu am gasit (nu aveau destul gem) – voi gasi, iti promit!; m-am legat prea mult de trecut, uneori; am ascultat foarte mult Radio Guerilla; am fost prin Austria (mi-a placut autostrada); mi-am sacait si poate plictisit un prieten… (multam fein); in timp, am pierdut timpul; am mers cu tramvaiul in gol, tramvaiul gol; am incercat; am experimentat; am ratat; am fumat, dar nu aici am experimentat; am si iar am si inca am, deodata n-am, dar continui sa am, cu voi am, am sa…, amplu’s…
_______________________________________________
* In nenumaratele randuri de mai sus (care sunt vreo 54) am incercat sa enumar cateva din cate ceva din cate si mai cate am trait cu + si cu minus fara sa ma gandesc la voi. Multumesc pentru nerabdare! Nerabdarea cu care unii au asteptat sa dau un semn din tastatura.
** De ce azi? Pentru ca in 1988 pe data de 7 iunie la ora… cu-tarie am strigat atat de tare “WHAAAA! WHAAA!” incat m-am si nascut! Multi ani sa mi-i traiesc!
*** Ordinea aleatorie, nu obligatorie!
