Absent!
De ceva timp incoace sunt compromis si compromit. Astfel s-a ajuns la inevitabila remarca: Esti un mare idiot!
Parea prima oara cand auzeam cuvantul… (l-as repeta, dar am avut nevoie de ceva tarie sa-l scriu o data, nu mai incerc)
O persoana pe care n-o cunosc, dar totusi pe care am senzatia ca o stiu dintotdeauna, a judecat dupa aparente. Nu are nicio vina, nu e de condamnat. E o persoana cu personalitate puternica ce stapaneste o privire de-ngheata si praful ridicat de masini, vara pe canicula. Poate de asta atunci cand nu a mai rezistat la balul mascat si ieftin, la care nu am vrut sa iau parte, dar nici nu am facut nimic; nici nu am pus piciorul in prag (poate doar un deget, maxim doua). Pur si simplu am fost luat si purtat in nestire pe meleagurile abisale ale compromisului. Astfel, s-a ajuns si la etichetarea cu care am inceput si cu care, de fapt, s-a terminat totul. O lectie, pe care o stiam, dar pe care nu mi-o insuseam, crezand ca e imposibil sa patesc asa ceva. E drept, imi era dor de scoala, scoala care-ti ofera lectii dupa lectii, propuse (sau nu) de profesori, dascali sau, pur si simplu, de oameni.
O lectie… cu atat mai dureroasa cu cat ma gandesc ca profesoara mi-a fost o straina; o stiu doar din priviri, ma stie doar din clipiri.
James
Povestea noastra: Charlotte and James.
Charlotte are o varsta. James la fel, dar poate putin diminuata. Nu stiu cum s-au intalnit, dar James a realizat la un moment dat ca nu-si mai poate desprinde privirea de pe ea. Ei petreceau foarte mult timp pe la facultate, invatau. Dar nu impreuna, separat. Fiecare cu preocuparile lui. El isi da seama ca ea ii rapeste fiecare clipa de atentie, ea (dupa cum v-am spus mai sus, foarte sigura pe ea) stia foarte bine ca el o fixeaza. James insa nu intelege de ce ea raspundea unor priviri. Probabil ii facea jocul sau poate, din contra, facea alt joc; adica se cam juca cu el (intr-un mod jignitor pentru orgoliul unui tip ca James). Intr-una din zile, dupa plecare, James se chinuia pe sine si isi tot repeta: Niciodata nu m-a descurajat atat de mult o masina plecand… dar cea in care s-a urcat Charlotte avea la volan un semn clar. Imi piere si curajul de a gandi ca as putea sa ma mai uit spre ea!
Cei doi inca nu-si schimbase doua vorbe. Ea incepea sa se arate deranjata de privirile lui (uneori prea insistente). Din gura in gura el aude o reproducere a unei exclamatii facute de Charlotte: Iar se uita asta la mine…
Trecuse astfel prin doua momente delicate; James doreste sa-i comunice ca are s-o lase in pace, nu isi face curajul de a vorbi fata in fata si ii lasa un biletel. Problema a aparut intre timp; el s-a amabilizat cu un grup de baieti veniti de prin alte tari, mai calde. Baietii nu erau deloc pe aceeasi lungime de unda nici cu el, nici cu ea. Din prea multa infantilitate necontrolata, James nu reuseste sa isi stapaneasca noii veniti si sfarseste prin a deveni penibil si a o face pe Charlotte sa se simta stanjenita si hartuita. [...]
Dupa multe paranteze patrate Charlotte adopta calea de comunicare propusa de James, doar ca ultimatumul ei e mult mai clar scris: Esti un mare idiot!
***
Povestea noastra e lunga, nu deosebit de frumoasa; de aceea am stabilit ca partile frumoase si putine sa nu se combine. Sa nu devina pricina unei lectii.
