+ | minus

A trecut timp… mult… n-am mai scris… demult…
Plus si simplu mi-am permis sa traiesc, pur si simplu mi-am adus aminte ca blogul a pornit dintr-o joaca care imi oferea MIE o oarecare placere. O joaca din care eu eram cel castigat. Dar mi-am dat seama ca joaca pe parcurs devenise joc, incepuse sa aiba reguli, incepuse sa fie o competitie intre viata mea de zi de zi si cea de noapte de noapte. Ziua traiam cu foarte mare grija sa nu-mi scape vreun amanunt sau vreo intamplare care m-ar fi condus spre o revelatie in noapte, o idee de plus ce o imparteam cu voi prin intermediul unui dubluvedubluvedubluvepunctcom. Devenisem un invins. Orgoliul fara cei sapte ani de acasa pe care il detin nu putea sa admita. Nu intelegea cum omul care triseaza pana si la adevar sau provocare sfarsise prin a pierde propriul joc. [...] Imi doream sa castig, imi doream sa imi permit luxul de a nu mai scrie, imi doream sa renunt - macar pentru o clipa - la a ma mai gandi la cei care isi gaseau un minut sa vada osteneala mea, imi doream sa-mi permit sa rad, sa-mi permit sa ma abtin de la plans, sa dorm vreo trei ore in plus, sa scriu vreo trei ore in minus, sa uit de voi, sa uit de mine, sa uit de tine, sa ma uit la mine, sa zic e bine, dar se poate si mai bine…

Si l-am lasat.
Si v-am uitat.
Zilnic m-am gandit la el de parca n-ar mai fi. Blogul-caiet-de-idei s-a prafuit intr-un sertar.
Eu, in schimb, am continuat sa alerg prin viata mea; am continuat sa bantui vietile altora; am trecut pe rosu la semafor; am alergat 2 000 de metri fara garduri; mi-am gasit vechiul tetris prin balcon (i-am pus baterii si-l joc toata ziua); am citit si am recitit carti; am rasfoit reviste; am mancat pentru prima data dulceata de agude (dude sau cum le-or mai zice oamenii prin alte parti); am gustat un rachiu de 65 de grade cu cana; mi-am luat cana noua, cea pe care nu v-am zis ca o cautam demult (o cana neagra si perfecta); am terminat un spectacol, l-am si jucat, a avut si succes, sper sa mai aiba…; am mers 17 ore cu trenul pana la TM si nu m-am plictisit deloc; am vorbit singur prin parcuri; mi-am pierdut cumpatul prin teatru, la repetitii; am fost la Varatec de Paste, am rezistat 2 ore in biserica (fara sa lesin si fara sa vorbesc prea mult); am uitat sa adaug la trecutul pe rosu amabilitatea femeii care a franat brusc; m-am tuns; m-a tuns; prea mult; l-am vazut pe Florin Piersic Jr. jucand teatru (pentru prima data), pe Marcel Iures, pe Mircea Diaconu si pe multi altii foarte valorosi; am vazut spectacolele Nasul si Don Quijote ale lui Bobo (Fara Zahar), Ada Milea si Dorina Chiriac; am stat in primul rand la un concert Goran Bregovic, am ratat autograful, dar n-am ratat o ziarista (hmm…); am vazut mult teatru studentesc, romanesc si strain; am fost la sala de lectura; acolo am gasit persoane cu care nu credeam ca voi ajunge sa ma inteleg atat de bine; una din ele chiar ma mai intelege si pe mine; i-am dus dorul cand a plecat in strainatate; am pierdut oameni; am castigat umbre (care ma insotesc mereu); am realizat ce greu este sa dansezi, printr-o incercare de a invata paso doble; mi-am facut de cap fara cap; am avut si zile cu cap, dar o fata cu parul cret mi-a ratacit mintile (ehh…); despre ea stiu putine, dar va pot spune multe; am primit cadouri frumoase de la prieteni calatori; am stat la un concert Compact doar pentru piesa Fata din vis; am suferit; sunt nesuferit; am uitat de cand nu mi-am zis rugaciunea de seara, dar El va intelege, avem o relatie mai speciala; am ratacit si inca o fac; caut, dar nu stiu unde; am si gasit dar fara sa stiu ce caut; incerc sa imi gasesc o liniste; am crezut ca depinde numai de mine; m-am inselat; n-am inselat; m-am apucat sa mint; m-am apucat si de glume de 5 lei; astept o invitatie la un concert de pian; am facut schimburi de acadele; ma apropii de douj’de ani; am oarecare indoieli cu sanatatea mea neuronala; in continuare ma lovesc de “succesul nebun” la fetele mai mari decat mine (o mica frustrare imbracata in lauda); am criticat tot ce am considerat ca merita atentia mea, am argumentat orice critica, apoi am criticat argumentul; am ras; am ras mult; am gustat; inca mai gust; viata, o bautura ce m-ameteste si parca mai tare ma trezeste; am degustat cu urechile un concert extraordinar cu Maria Raducanu; am ajuns sa-mi urasc facultatea pana la refuz total; o schimb!; am constatat ca mi-e dor sa-l vad pe tata razand; in acelasi timp mi-am dat seama ca mi-e dor de familie (desi locuim in acelasi apartament); si chiar mi-e dor; mi-e dor si de ardeal (unde am crescut); am avut revelatii de genul ca nu-mi place teatrul ci doar imi place sa ma joc si ca joaca pe scandura ma face fericit; aceeasi “revelatie” m-a facut sa realizez ca nu ma intereseaza parerea nimanui in legatura cu regulile jocului meu; am observat ca nu suport oglinda mai mult de 34 de secunde, inc-o secunda in plus si incep sa urasc ce reflecta; am incetat sa caut perfectiunea intr-o femeie, vreau doar sa ma lase sa ma pierd, dar sa o gasesc pe ea, cea care sa triseze cu mine in jocul vietii; urasc regulile stabilite de cei care mereu au dat gres; am capatat incredere in Alzheimer, sa traiesc secunda prezenta, sa o uit pe cea precedenta, dar sa-mi aduc aminte de cea de acum cativa ani…; caut iubire Alzheimer; am ascultat o liniste incredibila la o manastire (vreo 2 minute); am mers cu picioarele goale pe o carare in padure; n-am cumparat demult flori, de cules nici nu incape vorba; am cautat fursecuri-prajiturele cu gem si nu am gasit (nu aveau destul gem) - voi gasi, iti promit!; m-am legat prea mult de trecut, uneori; am ascultat foarte mult Radio Guerilla; am fost prin Austria (mi-a placut autostrada); mi-am sacait si poate plictisit un prieten… (multam fein); in timp, am pierdut timpul; am mers cu tramvaiul in gol, tramvaiul gol; am incercat; am experimentat; am ratat; am fumat, dar nu aici am experimentat; am si iar am si inca am, deodata n-am, dar continui sa am, cu voi am, am sa…, amplu’s…
_______________________________________________

* In nenumaratele randuri de mai sus (care sunt vreo 54) am incercat sa enumar cateva din cate ceva din cate si mai cate am trait cu + si cu minus fara sa ma gandesc la voi. Multumesc pentru nerabdare! Nerabdarea cu care unii au asteptat sa dau un semn din tastatura.
** De ce azi? Pentru ca in 1988 pe data de 7 iunie la ora… cu-tarie am strigat atat de tare “WHAAAA! WHAAA!” incat m-am si nascut! Multi ani sa mi-i traiesc!

*** Ordinea aleatorie, nu obligatorie!

pentru ca boi sunt prea multi, iar zambete prea putine

Tu incepi sa o cunosti bine, incepi sa descoperi ca misterul nu face parte dintr-o obligatie feminina ci, mai degraba, e o armura in spatele careia gingasia se teme de cei ca tine. Pe masura ce tie ti se scurgea machiajul ce-ti contura trasaturi de om amabil, ea devenea tot mai slaba. E prea tarziu sa-ti mai ascunda ceva, o cunosti. Urmeaza sa distrugi… Ironic, desi o cunosti atat de bine, nu o vei mai putea construi niciodata inapoi. Ea va ramane goala, mai goala decat poate mintea ta bolnava sa-si imagineze; va considera zambetul doar o forma de slabiciune, va evita sa-l foloseasca si va deveni acea persoana peste care vei da peste vreo 14 ani, pentru care ai face si ocolul pamantului in degetul mic, dar care nu-ti va da atentie. De ce? stai tu si te intrebi… Pentru ca tot un bou ca tine i-a trecut prin viata si pentru ca s-a reconstruit de fiecare data cu o slabiciune in minus.

bând, blând / umblând, visând / urcând, coborând / desenând, colorând / mergând, stând / ţipând, plăpând / plângând, râzând / exprimând, tăcând / observând, ignorând / admirând, urând / condamnând, judecând / răspunzând, întrebând / realizând, delirând / refuzând, acceptând / vrând, nevrând / rând, pe rând / gând flămând

1 martie. Primul intai din cele 4 (consecutive) pe care ne place sa le celebram.

Un nene insurat de vreo ‘nshpe ani cu o Nevasta ce inca iti mai trezea entuziasmul dimineata, doar prin simplul fapt ca pleca la munca, s-a gandit ca 1 martie e un bun prilej sa-i faca o surpriza consoartei. Nefiind un om obisnuit cu surprizele, i-a cam luat o intreaga luna s-o pregateasca. Nevasta, deloc surprinsa, constata ca barbat-su’ a considerat 1 aprilie o data nefasta pentru astfel de atentii; o pacaleala previzibila. Mai trece o luna, asa cum trecuse si celelalte osutasaizecisitrei din viata lor si el se pregateste cu ardoare pentru eveniment. 1 mai. Omu’-si da seama ca e ziua lui libera; ancoreaza surpriza in trei lazi de bere, doua pachete de meciuri scuipate in sictir si sapte reprize cu seminte. Vine si ziua cea mare: 1 iunie. Din exces de discernamant, el trage concluzia ca marea lui surpriza - care nu era mai mult decat o tinichea galbena pe care scria martisor, altfel nu-ti dadeai seama ce e - n-are niciun farmec in prima zi de vara, o zi care concide si cu ziua copilului, copil ce inca mai zacea in el dupa ‘nshpe… beri primite cadou de la nevasta-sa.

_________________________________

* Probabil soarele si norii ce stau in fata lui, imi alunga simtirea primaverii; anul acesta primvara nu incepe azi. Pentru mine 1 martie va veni mai tarziu. Asa se explica rationamentul intre ghilimele de mai sus.
Acestea fiind adaugate, vreau sa mai atrag atentia asupra titlului; asta pentru ca nu stiu cati ati observat acest lung sir de 1. Avem o tara predispusa la 1, tinand cont si de ziua nationala. In ce luna era?

De ceva timp incoace sunt compromis si compromit. Astfel s-a ajuns la inevitabila remarca: Esti un mare idiot!

Parea prima oara cand auzeam cuvantul… (l-as repeta, dar am avut nevoie de ceva tarie sa-l scriu o data, nu mai incerc)

O persoana pe care n-o cunosc, dar totusi pe care am senzatia ca o stiu dintotdeauna, a judecat dupa aparente. Nu are nicio vina, nu e de condamnat. E o persoana cu personalitate puternica ce stapaneste o privire de-ngheata si praful ridicat de masini, vara pe canicula. Poate de asta atunci cand nu a mai rezistat la balul mascat si ieftin, la care nu am vrut sa iau parte, dar nici nu am facut nimic; nici nu am pus piciorul in prag (poate doar un deget, maxim doua). Pur si simplu am fost luat si purtat in nestire pe meleagurile abisale ale compromisului. Astfel, s-a ajuns si la etichetarea cu care am inceput si cu care, de fapt, s-a terminat totul. O lectie, pe care o stiam, dar pe care nu mi-o insuseam, crezand ca e imposibil sa patesc asa ceva. E drept, imi era dor de scoala, scoala care-ti ofera lectii dupa lectii, propuse (sau nu) de profesori, dascali sau, pur si simplu, de oameni.

O lectie… cu atat mai dureroasa cu cat ma gandesc ca profesoara mi-a fost o straina; o stiu doar din priviri, ma stie doar din clipiri.

James

Povestea noastra: Charlotte and James.

Charlotte are o varsta. James la fel, dar poate putin diminuata. Nu stiu cum s-au intalnit, dar James a realizat la un moment dat ca nu-si mai poate desprinde privirea de pe ea. Ei petreceau foarte mult timp pe la facultate, invatau. Dar nu impreuna, separat. Fiecare cu preocuparile lui. El isi da seama ca ea ii rapeste fiecare clipa de atentie, ea (dupa cum v-am spus mai sus, foarte sigura pe ea) stia foarte bine ca el o fixeaza. James insa nu intelege de ce ea raspundea unor priviri. Probabil ii facea jocul sau poate, din contra, facea alt joc; adica se cam juca cu el (intr-un mod jignitor pentru orgoliul unui tip ca James). Intr-una din zile, dupa plecare, James se chinuia pe sine si isi tot repeta: Niciodata nu m-a descurajat atat de mult o masina plecand… dar cea in care s-a urcat Charlotte avea la volan un semn clar. Imi piere si curajul de a gandi ca as putea sa ma mai uit spre ea!

Cei doi inca nu-si schimbase doua vorbe. Ea incepea sa se arate deranjata de privirile lui (uneori prea insistente). Din gura in gura el aude o reproducere a unei exclamatii facute de Charlotte: Iar se uita asta la mine…

Trecuse astfel prin doua momente delicate; James doreste sa-i comunice ca are s-o lase in pace, nu isi face curajul de a vorbi fata in fata si ii lasa un biletel. Problema a aparut intre timp; el s-a amabilizat cu un grup de baieti veniti de prin alte tari, mai calde. Baietii nu erau deloc pe aceeasi lungime de unda nici cu el, nici cu ea. Din prea multa infantilitate necontrolata, James nu reuseste sa isi stapaneasca noii veniti si sfarseste prin a deveni penibil si a o face pe Charlotte sa se simta stanjenita si hartuita. [...]
Dupa multe paranteze patrate Charlotte adopta calea de comunicare propusa de James, doar ca ultimatumul ei e mult mai clar scris: Esti un mare idiot!

***

Povestea noastra e lunga, nu deosebit de frumoasa; de aceea am stabilit ca partile frumoase si putine sa nu se combine. Sa nu devina pricina unei lectii.

Ce mai fac studiosii la sala de lectura din centru…

O femeie doarme de vreo 67 de minute (fara schimbare de pozitie).

Unu’ se intreaba (privind la un geam murdar) daca nu cumva a murit in somn, dupa un invatat crancen.

Altu’, ceva mai in fata mea, infuleca un covrig de parca ar fi ultimul din viata lui. Randamentul sau pare superior unuia de hipopotam. (important: e imbracat in camuflaj, dar nu haine din armata, ci adaptari din magazine)*

O gagicuta cocheta (doar in articolul meu) tremura de frig la o temperatura de 22 de grade, ±3 (in functie de cat de tare ard creierele studioase).

Un vlajgan sade bine-merci intr-un tricou (ce aduce mai mult a pijama); parca facandu-i in ciuda celei de mai sus. Ce-i drept detine recordul zilei la kg/cm² de teren ocupat.

Un arab isi verifica din minut in minut telefonul (un Nokia ce are capacitatea de a se invarti in jurul sumei de 400 de euro), desi dumnealui niciodata nu-si tine scula “tacuta”.

O don’soara asteapta sa se face ceasul 2; ora la care isi face aparitia lipsa profunda de chef, si pleaca.

La aceeasi masa, o alta don’soara , din exces de tzel, si-a imprastiat foile pe toata suprafata si acum se chinuie sa le stranga (cred ca are… 23 de minute)

Iar eu… studiosul superm [pauza de chicoteala]… este lesne de inteles ca… scriu.

_________________________________

* privindu-l am realizat ca fac ceva audienta daca-l bag in lista studiosilor; mai ales pentru ca el e singurul care ar manca si cartea din foamea de studiu

Cum sa iti dai cu parerea si sa nu stii ca e gratis si nimeni nu te bate. Adica nu trebuie sa te semnezi cu “nobody“. Dar deja vorbim de oameni cu simt al responsabilitatii, iar aici nu e cazul. Nobody se semneaza cineva care ori a ramas numai cu creierul (dar asta insemna sa gandeasca cu el) ori cineva care se simte atat de bine in pielea sa incat se semneaza “nobody”. Draguto, du-te prin parc duminica si ia-ti o viata. Vei gasi acolo veun prost care sa ti-o ofere. Ma bucur ca-mi faci trafic, dar printre target-uri am trecut si oameni-insetati-de-chestii-destepte. Tu esti mult prea inteligenta pentru a accepta chiar si reclama cu “om inteligent” d-apai sa mai citesti ce scriu eu. Asculta tu Radiohead (e prima oara cand aud de ei) ca eu prefer sa mor prost si plangand alaturi de Coldplay. Citeste tu Freud (ca ai mai mare nevoie), iar eu voi citi Alchimistul pana tot universul va lucra pentru tine. Singura nu ai sanse… PACAT.

nobody spune:
“salutare…imi cer scuze dar nu m-am putut abtine sa nu iti las un comment cand am vazut comentariul tau imaginar de pustan frustrat de 12 ani care crede ca stie rime si revista intelligent life…prea multe antagonisme….sorry”

“da…genial…ti-ai luat tot timpul de gandire..TOATE cele doua minute?”

“ma baiete….du-te afara uita-te pe cerul ala roz pe care il tot vezi…..da-ti 2 palme spune-ti”Buna dimineata!” si lasa-o balta cu blogurile…..nu ai nici o treaba …..sincer”

“imi cer din nou scuze..dar nu ma pot abtine sa nu iti las comment-uri cand vad ce debitezi….stiu ca acest mesaj nu va aparea pe minunatul tau blog dar sper totusi undeva in strafundul sufletelului meu disperat ca macar tu vei vedea acest mesaj…oameni buni..uitati-va putin in jurul vostru…uitati-va de ce sunteti sau mai degraba nu sunteti in stare sa scrieti si ganditi-va de doua (in cazul tau de 20) ori inainte de a posta ceva…mi se pare rusinos sa te crezi Ion Barbu (saracul cred ca se rostogoleste in mormant), sa ai fatarnic un sticker cu “om inteligent” si sa ne povestesti cu nesat despre profunzimea si inteligenta versurilor unei melodii de a carei calitate ma indoiesc drastic….noi toti am scris poezii pe undeva prin clasa a sasea…dar nu ne-am facut blog pe care sa ni le postam…stii..treaba aia cu forma fara fond….that’s your blog…fara continut, informatie desteapta si cu atat mai putin profunzime…mi-ar placea sa cred ca esti la varsta teribilista in care numai tu ai dreptate si toate ti se cuvin, dar din cate am citit esti studentel…un student care probabil citeste Coelho ca asa-i cool, care asculta coldplay ca e marfa fara sa fi auzit in vietisoara lui de radiohead (in cazul in care te intrebi cine sunt astia..aia pe care i-au copiat cei de la coldplay), care poarta tenisi la sacou ca e trendy pinky fresh si care se avanta la cuvinte mari folosite aiurea….nu te critic pe tine..ci iti critic blogul…insa din pacate…dupa cum bine ai spus..oamenii fac bloguri ca sa ii reprezinte..asa ca asta esti tu..pacat“

*   *   *

PS (parte spurcata): scuzele poti sa ti le faci pachet si sa le infingi inapoi in frustrarea ta. Poate asa te voi observa pe straduta din spatele bibliotecii (cu aer destept) in care iti faci cititul-exfoliant.
A! Inca ceva… Oare cum ai putut crede ca nu voi accepta aceste commenturi cand ele fac atata audienta? Tu chiar gandesti cu gambele?

PsmS (parte si mai spurcata): eu la nivelul tau m-am coborat, dar tu la nvelul blog-ului meu si a cititorilor mei nu vei reusi nici in cealalta viata a lui Ion Barbu sa te ridici.

Punk’s not dead!

Urasc pisica neagra cand fura la start. Mereu e prima care-mi taie calea. Pisica alba, zisa si Ace, ramane cu buza umflata; ar vrea si ea s-o-njur macar o data.
Marti o trag de blana intelegator si-o programez la un start individual in cele trei ceasuri rele. Ace, un pic smintita de felul ei, incepe sa racneasca (ca un vanzator ambulant) ca nu are nevoie de mila mea de second-hand si ca se va vopsi cu prima ocazie.
Marti, de dupa lunea urmatoare, ies din bloc, ma indrept spre chioscul de bilete si nu ma dezmeticesc bine cand vad doua pisici negre ca-mi taie calea, una avand un avans (considerabil de mic) de 3 milisecunde (spirit de observatie de neegalat). La nici 2 minute dupa eveniment, dar in acelasi ceas rau, realizez ca cea dintai pisica avea varful cozii alb (spirit de observatie de egalat). Mai spre seara ma intalnesc cu vecinii mei, pe care i-am urat atat de mult incat am sfarsit prin a-i iubi, sa stam la cioace. Primul subiect pe lista de dezbateri era cursa senzationala dintre cele doua pisici.

*  *  *

Toata noaptea m-am gandit la cum trebuie sa se simta Ace, acum cand cealalta pisica s-a facut punk-ista, vopsindu-si varful cozii in alb.

Ace, care era bun de asociat cu cuvinte duioase, a sfarsit lat pe pamant dupa ce s-a aruncat de zece ori de la etajul 9. Vecina mea pastreaza si acum presul pe care s-a scurs vopseaua dupa bocetul lui Ace.

Fugim neincetat…
spre-un viitor indepartat.

Orizontul - din care rasare,
Drumul ce se ingusteaza in zare…

Te-as intreba…

Cine esti? Nu vreau sa-ti stiu numele. Sigur e un nume din realitate. Nu vreau sa te stiu concret. Nu vreau sa te desenez dupa puncte numarate. Imi place nesiguranta, sa tremur tot cand faci doi pasi si sa nu stiu incotro te duci. De unde vii? Mai bine nu raspunde. Iti spun eu… Ai venit! tot ce conteaza. As vrea si eu sa am puncte la infinit, poate ai sta pana as termina desenul. Nu pot sa-ti ofer decat un apartament in blocul de vis-a-vis… Refuzi. De ce repeti acceeasi intrebare? Eu sunt cel din fata ta, cel de ieri, acelasi de azi si poate… schimbat maine. De tine…